Calitate nu cantitate

Când începi un proiect, fie el online sau offline, o faci cu  un scop declarat  să realizezi un profit, în scop şcolar sau din pasiune. Atunci când pui pasiune, nu o să-ţi dai seama că ideea propusă de tine, reprezintă acel ceva pe care multă lume îl căuta  de vreme îndelungată. Cam aşa s-a întâmplat şi cu proiectul iniţiat de mine şi pe care l-am intitulat  CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI şi fiindcă deja observ că v-am stârnit curiozitatea permiteţi-mi să vă povestesc şi dumneavoastră câteva dintre ideile şi aspectele care au stat la baza elaborării acestui proiect.Imagini pentru claus webTotul a început odată cu dragostea pentru oraşul meu, Ploieşti şi cu dorinţa mea de a afla cât mai multe despre istoria Ploieştiului. Bineînţeles că există Internetul ca sursă validă, de informare, însă şi Internetul s-a informat la vremea lui din cărţi, aşa că am început să împrumut cărţi despre Ploieşti şi să le citesc. Totuşi partea rea când împrumuţi cărţi este că proprietarul le vrea înapoi repede şi cititul este, cumva „la normă” şi trebuie să citeşti şi atunci când nu ai chef, aşa că mi-am zis că trebuie să am CARTEA MEA. Şi am zis aşa o dată, de două ori, de trei ori până m-am trezit că am câteva zeci de cărţi despre Ploieşti şi fiindcă toată lumea se minuna de câte cărţi, despre oraşul Ploieşti, există am decis să fac un blog, pe care l-am numit simplu CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI. Am început să scanez coperta 1, a fiecărei cărţi şi să adaug o scurtă prezentare (chiar dacă unii spuneau că recenzie amplă ar fi fost mai potrivită !) şi uite aşa carte cu carte, postare cu postare blogul meu a început  să adune vizitatori, comentarii şi admiratori. Am cunoscut chiar şi pe autorii, unor cărţi din colecţia mea, alţii mi-au donat cărţi de-ale lor pentru colecţia mea. Una peste alta, pot să mă laud că pasiunea, proiectul şi blogul meu CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI are succes şi zeci de mii de vizitatori din toate colţurile planetei (ştiu asta fiindcă am instalat un COUNTERFLAGS), cine ştie poate că şi widgetul de traducere i-a ajutat să înţeleagă despre ce este vorba în blog. Însă (conform statisticilor blogului), cel mai  mare impact îl au postările cu … „cărţi gratis”, în fapt cărţi în format pdf pe care vizitatorul blogului le poate citi online sau le poate printa pentru a le avea şi în format fizic. Imagini pentru claus webŞi fiindcă prima sursă de trafic a blogului este Facebook, am decis că este obligatoriu să îi  fac Pagină oficială, pentru ca cititorii fideli ai proiectului meu să  fie în permanenţă la curent cu noutăţile acestui blog, când  spun „noutăţi” nu mă refer neapărat la apariţii editoriale din anul în curs ci la cărţi  care ajung în colecţia mea şi pe care le-am citit. Fiindcă acum am în CĂRŢILE PLOIEŞTIULUI cărţi din anul 1899 până în 2017, despre Ploieşti, despre clădiri sau personalităţi ploieştene. V-am povestit toate astea fiindcă am de gând să-mi înregistrez domeniu iar la sfaturile prietenilor, specialiştilor, comunităţior online şi a experţilor în blogging căutările mele s-au oprit la compania Claus Web, deoarece am ajuns în punctul în care îmi doresc calitate şi NU cantitate !!! 🙂

Blogger de blogger

Tehnologia din zilele noastre a deschis noi perspective de comunicare. ORICINE poate să-şi facă un blog şi să îşi exprime gândurile, sentimentele şi trăirile, diferenţa este făcută de talentul scriitoricesc al fiecăruia dintre noi. Nu trebuie neglijate nici reţeaua de prieteni online şi offline dar şi cunoştinţele de blogging ale unui blogger. 2665526_origCa să fii blogger de blogger, respectat, cunoscut şi apreciat  ❤ este  absolut necesar să ai idee de un anumit domeniu şi să te axezi pe el. NU te apuca să vorbeşti despre neurochirurgie dacă tu eşti un constructor priceput care are habar de agricultură. Priceperea ta în mai multe domenii nu va acoperi toate domeniile, aşa că mai bine abţine-te decât să pici în penibilitate. Practic blogger poate fi oricine dar numai câţiva stăpânesc ştiinţa bloggingului şi sunt bloggeri de bloggeri !!! 🙂

Bloggereală

Când m-am apucat eu de blogging am făcut-o din curiozitate şi dorinţa de a învăţa ceva nou. Între timp bloggereala a început să-mi aducă şi satisfacţii financiare, de reputaţie sau cunoaştere practic bloggingul mi-a deschis perspective la care nici nu mă gândeam. De aceea vă sfătuiesc pe toţi să vă apucaţi de  … bloggereală !!! 😛

T.O.P.

oportunist.jpgT.O.P. vine de la tupeist, oportunist şi profitor, adică acea categorie  de oameni care încearcă să profite de resursele şi eforturile tale. Mai exact bloggerii care vor să le pui un link sau să le faci un advertorial pe blogul tău, doar aşa fiindcă ţi-au făcut onoarea să te lase să-i saluţi. Dacă îi refuzi atunci “ai un blog de 2 bani”, în mod ciudat acelaşi cu care voiau să-şi asocieze numele ! 😛 Aşa că sfatul meu este să fiţi  de top şi feriţi-vă cât puteţi de T.O.P. !!!

Zelist

ARTICOLE PRACTICZelist este clasamentul blogosferei româneşti la momentul acesta sunt înscrise 90.886 de bloguri şi siteuri. Blogul meu ARTICOLE PRACTIC se află pe poziţia 423 şi eu zic că săptămâna asta va mai urca vreo câteva locuri în acest clasament. Chiar dacă mulţi bloggeri spun că pentru ei nu contează poziţia în Zelist, eu zic că orice loc în primii 1.000 (din aproape 91.000 este onorant).  Aşa că eu îmi iau permisiunea să mă laud în continuare cu poziţionarea mea în clasamentul blogosferei româneşti ZELIST, mai ales că blogul, urcă uşor, uşor spre poziţii mai fruntaşe, dar cu cât eşti mai sus cu atât ai şanse să cazi mai rău !!!!!!!!!!

blogul ARTICOLE PRACTIC

Aşa cum majoritatea dintre domniile voastre ştiţi deja, mă pot lăuda că sunt un pic blogger şi că, din decembrie 2011 mi-am făcut un blog, în care m-am decis să public numai articolele care mi-au apărut de-a lungul anilor în revista ”PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT”, o publicaţie a grupului Burda, una din cele mai apreciate publicaţii lunare de la noi din România. Numele blogului am decis să fie unul uşor de reţinut şi anume ARTICOLE PRACTIC şi l-am creat pe platforma Blogger a celor de la Google. Recunosc că acum nu aş mai opta pentru această platformă, deoarece au apărut altele mult mai performante care oferă oportunităţi de optimizare a blogului mult mai avansate şi mai performante.

ARTICOLE PRACTICNumărul mare de vizitatori şi comentarii pe care le am pe blogul meu m-au determinat să-mi păstrez blogul cu acelaşi nume, link şi platformă, chiar dacă de-a lungul anilor tentaţiile de mutarea blogului au fost numeroase. La un moment dat a existat chiar ca ARTICOLE PRACTIC  să fie pe un domeniu propriu, dar poate că obişnuinţa de a lucra cu Blogspot m-a determinat să rămân în continuare tributar sau fidel platformei Blogger. Vizitatorii din peste 120 de ţări, comentariile în mai multe limbi străine au fost factori care m-au determinat să continui cu această platformă şi cu acest blog. Pe blog sunt în special articole despre destinaţii turistice în care am avut oportunitatea să ajung, asta în ciuda faptului că debutul meu redacţional, în  revista ”PRACTIC IDEI PENTRU CASĂ, GRĂDINĂ ŞI APARTAMENT”,  a fost cu articole despre creşterea cactuşilor, îngrijirea câinilor, bricolaj şi alte sfaturi practice.

Chiar dacă începuturile blogului ARTICOLE PRACTIC au însemnat chiar şi un vizitator la două zile, între timp, promovarea, linkexchange-urile, forumuri cu linkul blogului la semnătură, LIKE & SHARE pe Facebook, au strâns milionul de vizitatori, lucru de care sunt mândru deoarece a fost reuşit prin forţe proprii fără o echipă de S.E.O. alături.

Închei aici această postare lăsându-vă şi dumneavoastră invitaţia ca atunci când timpul vă permite şi curiozitatea vă împinge nu ezitaţi să accesaţi şi dumneavoastră blogul meu ARTICOLE PRACTIC !!!

Adina Banea Blog

Am găsit deunăzi pe platforma de blogging ebloguri.ro o campanie prin care bloggerii pot câştiga un Iphone6 😛 dacă îşi spun părerea despre blogul Adinei Banea: Pitch me now by Adina Banea şi mi-am zis “La naiba de ce nu !?!?!?”, nu ştiu cum şi de ce dar am zis hai să mă bag, reuşesc eu să înşir 450 de cuvinte şi să mă exprim corect româneşte. Recunosc că uimirea mea a fost dată de pagina de Facebook a blogului care are peste 6.000 de fani, deocamdată.  Revenind la Adina Banea şi la blogul ei acesta abordează un stil de scriere plăcut cititorului, poate că puţin cam filozofic şi un pic feminist, dar vorba aceea fiecare face ce vrea cu şi pe blogul său personal. Una peste alta dacă aş de la Academia Română, aş zice că bloggeriţa noastră abordează multe nichitisme adică un stil literar caracteristic lui Nichita Stănescu (1933 – 1983) care duce la o lectură a blogului facilă şi atractivă. Din punct de vedere tehnic blogul este realizat pe o platformă WordPress şi se încarcă relativ repede. Totuşi ţinând cont că Adina Banea este o femeie frumoasă, eu aş sfătui-o să îndrăznească mai mult şi să adauge mai multă culoare blogului, fiindcă eu consider că prea mult se pune accentul pe pozele alb negru.

11259028_1139647056062204_1679840341_n

Chiar nu ştiu ce să spun mai fiindcă blogul este destul de bun are autoritate, motoarele de căutare îl găsesc prioritar, într-un cuvânt este un blog BUN. Acum aştept câteva mii de LIKE-uri şi câteva sute de comentarii ca să câştig eu   Iphone-ul pus ca premiu, dacă nu, atunci mă bucur că vam informat despre acest blog interesant !!!